vineri, 20 iulie 2012

APEL

                                    APEL

Către toate partidele politice neparlamentare, care nu au participat, niciodată, la guvernarea
României,
Către toţi românii cinstiţi, competenţi şi responsabili, care doresc să se implice în guvernarea ţării
FRAŢI ROMÂNI,
Veniţi sa ne unim, să constituim
ALIANŢA POPORULUI
Veniţi să scoatem ţara din sărăcie şi umilinţă
De 68 de ani, poporul român este jefuit şi umilit de banda de trădători instalată la conducerea statului român prin loviturile de stat din 1944 şi 1989. Până în 1989, banda s-a numit „nomenclatură”, după 1989 se numeşte „clasă politică”. Imediat după lovitura de stat din 1989, nomenclatura comunistă s-a reşapat în FSN, a acaparat puterea în stat, cu ajutorul televizorului şi al mineriadelor. S-au rupt, apoi, în mai multe grupuri şi grupuleţe, vopsite în partide ale întregului spectru politic, unite, ocult, de aceleaşi interese, în două mari grupări, numite, după împrejurări, fie FSN, fie CDR, fie Alianţa DA, fie USL, fie ICCD, care se “rotesc” la conducerea statului român, prin înşelarea electoratului cu televizorul, sau prin cumpărarea, la vedere, a voturilor acestuia.
Au transformat statul român în instrument de jefuire şi umilire a cetăţenilor României.
Prin Legea 15/1990, au deposedat cetăţenii României de întreaga avuţie pe care aceştia au acumulat-o în timpul regimului comunist – fabrici, uzine, combinate, bănci, hoteluri, spaţii comerciale etc – în valoare de peste 300 miliarde de euro. Prin aşa-zisa privatizare, au distrus o bună parte din această avuţie, au demolat mii de fabrici şi uzine, pe care le-au vândut, ca fier vechi, le-au transformat în vile, jeep-uri, iahturi, sau în conturi bancare, în ţară, sau în străinătate. Au vândut cea mai mare parte a avuţiei naţionale străinilor, acaparând şi ei hălci mari din acestă avuţie. Au deposedat cetăţenii României de întregul profit realizat de capitalul românesc în ultimii 23 de ani, peste 1500 miliarde de euro, toate transformate în vile, jeepuri, iahturi, sau conturi bancare, în ţară şi străinătate. N-au investit nimic. N-au creat nici un loc de muncă.
Prin inflaţia din perioada 1990-2000, au înjumătăţit salariile şi pensiile românilor, care au ajuns şi au rămas, astfel, cele mai scăzute din Europa. Au distrus 4 milioane locuri de muncă. Au obligat 3 milioane de români să-şi părăsească ţara şi familiile în căutarea unui loc de muncă. Au obligat şi obligă 5 milioane de copii români să trăiască fără mamă, fără tată, sau fără ambii părinţi. Mulţi copii români se sinucid de dorul părinţilor. Şi mai mulţi cad pradă delicvenţei, drogurilor, prostituţiei.
Au distrus şcoala românească. Acum, aceasta „produce tâmpiţi”, conform aprecierii preşedintelui ţării.
Au distrus spitalele, au adus sistemul de sănătate publică la limita supravieţuirii. Milioane de români au murit şi mor cu zile, din lipsă de medicamente, din lipsă de asistenţă medicală.
Au distrus statul român. Actualele instituţii ale statului român nu reprezintă interesele majorităţii, ale poporului român. Actualele instituţii ale statului român apără interesele păturii oligarhice, care a acaparat puterea economică, pe cea politică şi şi-a impus şi propriile valori morale: lăcomia, egoismul, înşelăciunea, hoţia, trădarea, aroganţa, dispreţul faţă de poporul român, faţă de cultura şi istoria acestuia..
Acest dezastru al economiei şi societăţii româneşti este opera tuturor partidelor politice care au participat la conducerea statului român în ultimii 68 de ani.
A venit timpul ca aceste partide să fie înlăturate de la conducerea statului român. Ele nu vor pleca de bună voie. Câinele nu pleacă de la măcelărie.
Stăpânul, adică poporul român, este cel care poate şi trebuie să pună piciorul în prag, să alunge haita de hoţi, să scape de sărăcie şi umilinţă, să scape din sclavie, să trăiască în libertate şi prosperitate.
Poporul român poate şi trebuie să întoarcă, din nou, istoria în favoarea sa, cum a mai făcut şi în alte dăţi.
La alegerile parlamentare din acest an, poporul român trebuie să spună un NU răspicat celor care l-au adus în actualul dezastru economic, social şi moral, trebuie să nu voteze pentru nici unul din partidele politice care au participat la guvernare, la conducerea statului român în ultimii 68 de ani.
Ţinând seama de prevederile Constituţiei şi ale legilor în vigoare, care nu mai pot fi schimbate până la alegerile parlamentare, singura soluţie prin care poporul român poate spune NU celor care au condus ţara până acum este să poată spune DA, adică să voteze, pentru candidaţii unui partid politic NOU, sau al unei alianţe formate din partide politice NOI, ai căror candidaţi nu au participat la conducerea statului român.
Conform prevederilor legale în vigoare, candidaţii independenţi nu au nicio şansă să obţină majoritatea locurilor în Parlament, astfel încât să poată adopta legi care să pună capăt dezastrului economic, social şi moral al României.
Având în vedere cele de mai sus, Partidul Poporului cheamă toate partidele politice neparlamentare, care nu au participat, niciodată, la guvernare, la conducerea statului român, ca şi pe toţi românii cinstiţi, competenţi şi responsabili, care doresc să se implice în guvernarea ţării, să constituim ALIANŢA POPORULUI, care va avea următoarele obiective politice:
1. Câştigarea alegerilor parlamentare din anul 2012;
2. Adoptarea Legii Cojocaru privind construcţia economiei democratice, a Legii impozitului progresiv pe marile averi şi a Legii controlului averilor;
3. Realizarea unui program de investiţii de 600 miliarde de euro şi crearea a 6 milioane locuri de muncă, în următorii 10 ani, cu banii obţinuţi prin aplicarea legilor prevăzute la pct. 2;
4. Construirea, în următorii 10 ani, a 5.000 kilometri de autostradă, prin alocarea, pentru acest obiectiv, a 50 miliarde de euro, din investiţiile prevăzute la pct. 3;
5. Reindustrializarea ţării, reconstrucţia celor mai multe din întreprinderile distruse în ultimii 23 de ani, pe vechile amplasamente, unde este posibil, sau pe noi amplasamente, prin alocarea a 200 miliarde din investiţiile prevăzute la pct. 3;
6. Refacerea industriei de apărare, reconstrucţia armatei române, astfel încât aceasta să devină o componentă puternică şi respectată a armatei Uniunii Europene, prin alocarea, din investiţiile prevăzute la pct. 3, dar şi de la bugetul statului român, a cel puţin 100 miliarde de euro, în următorii 10 ani;
7. Modernizarea agriculturii, regularizarea tuturor râurilor ţării, astfel încât să triplăm producţia de energie hidroelectrică, să irigăm cea mai mare parte a celor 9 milioane de ha de teren arabil, să triplăm producţia agricolă, să scăpăm de inundaţii, prin investiţii de cel puţin 100 de miliarde euro, din cele prevăzute la pct. 3;
8. Transformarea Deltei Dunării într-unul din cele mai puternice centre ale turismului european, reînflorirea litoralului românesc, şi a turismului montan, istoric şi religios, prin alocarea a 50 miliarde de euro, din cei prevăzuţi la pct. 3;
9. Îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la protecţia mediului înconjurător, prin sporirea fondurilor alocate acestui serviciu public şi prin înăsprirea sancţiunilor împotriva poluatorilor.
10. Împroprietărirea fiecărui cetăţean major al României cu un capital productiv în valoare de 20.000 euro, din banii obţinuţi prin aplicarea legilor prevăzute la pct. 2. Accesarea celor 20.000 euro se va face treptat, pe parcursul a 10 ani, prin concursuri de proiecte, conform metodologiei utilizate la accesarea fondurilor UE;
11. Înlocuirea economiei oligarhice cu o economie democratică, în care majoritatea capitalului să se afle în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, a clasei mijlocii, care va cuceri, astfel, definitiv, şi puterea politică, statul;
12. Funcţionarea statului român cu bugete echilibrate, fără împrumuturi publice. Creşterea de peste 3 ori a veniturilor bugetare, în următorii 10 ani, prin creşterea Produsului Intern Brut, ca urmare a investiţiilor prevăzute la pct. 3.
13. Întărirea puterii şi independenţei justiţiei, prin alegerea de către popor a tuturor magistraţilor;
14. Întărirea controlului poporului asupra sistemului financiar, prin alegerea de către popor a guvernatorului Băncii Naţionale a României;
15. Întărirea controlului poporului asupra informaţiei publice, prin alegerea de către popor a preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a conducătorilor serviciilor publice de radio şi televiziune;
16. Încetarea, imediată, a înstrăinării resurselor naturale şi a capitalului naţional de importanţă strategică, aflat în proprietatea statului. Aceste resurse şi capitaluri vor fi exploatate şi administrate de societăţi comerciale având ca acţionari statul român şi cetăţeni români, beneficiari ai Legii Cojocaru.
17. Investigarea dosarelor de privatizare şi trimiterea în judecată a tuturor celor care se fac vinovaţi de subminarea economiei naţionale şi de alte infracţiuni prevăzute de lege, în acest domeniu;
18. Investigarea tuturor actelor de uzurpare a drepturilor şi libertăţilor poporului român, săvârşite în ultimii 68 de ani şi trimiterea în judecată a celor care se fac vinovaţi de genocid şi alte infracţiuni prevăzute de lege, în acest domeniu;
19. Angajarea tuturor componentelor şi instituţiilor statului român într-un efort susţinut şi concertat pentru Reîntregirea Patriei, pentru ştergerea definitivă şi irevocabilă a urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov;
20. Întărirea colaborării dintre Statul Român şi Biserica Ortodoxă Română, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalte culte religioase, pentru creşterea rolului bisericii strămoşeşti în însănătoşirea morală a poporului, în cultivarea şi respectarea valorilor civilizaţiei creştine.
Lista obiectivelor politice va fi completată cu cele care vor fi propuse de cei care vor adera la ALIANŢA POPORULUI.
Constantin Cojocaru
Preşedintele Partidului Poporului

Tel/Fax: 021.310.4623
Mobil: 0726.561.114 ; 0744.596.179 ; 0766.511.920
Web: http://www.variantacojocaru.ro
Email: cantrala@variantacojocaru.ro



Comunicat


Avind in vedrere ,,APELUL’’ prezentat mai sus de catre presedintele Partidului Poporului PP-LC ,dr. in economie Constantin Cojocaru , rugam pe toti cei interesati sa constituie ALIANTA POPORULUI sa ia legatura ,in judetul Valcea ,cu domnul Gheorghe Rasnita, presedinte a oganizatiei judetene a Partidului Poporului PP-LC ; telefon 0729163184 sau 0250772416 .
Se poate lua legatura si cu domnul Alin Trandafir ,presedinte a organizatiei municipale a Partidului Poporului PP-LC ; telefon 0726690790.
De asemenea cei care doresc sa devina membri ai Partidului Poporului PP-LC pot lua legatura cu persoanele mentionate mai sus.


Presedinte PP-LC Valcea
Gheorghe Rasnita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să lăsaţi şi un mesaj. Mulţumim !